duminică, 14 iulie 2013

Eşti...sunt...

      Eşti cerul fără de margini 
 Sunt steaua ce-ţi pâlpâie în depărtare
   Eşti oceanul învolburat 
 Sunt insula mică din colţul unei hărţi atârnate pe-un perete, 
la şcoala 26 din Intrarea Cobiliţei, colţ cu Făinari, 
Colţ cu Măcelari , Colţ cu Toamnei , Colţ cu Viitorului , 
Colţ cu Eminescu.
Orice-am face, oricât l-am evita , l-am ponegri , l-am defăima pe nedrept, l-am acuza că a plecat prea repede ca şi Făt Frumos cu stea în frunte, tot la el ne duc paşii , ca spre o catedrală în care vibrează orga unei limbi pe care numai el a ştiut s-o rostească precum nimeni altul.

 Dacă ar mai trăi Sorescu ...oh ...ce poveste minunată ne-ar mai spune el despre prima pană a versului românesc...